studiu de caz cemacon

[Studiu de caz] Cemacon: continuarea unei colaborări de succes

Cemacon este o companie care activează în industria materialelor de construcții încă din anul 1969, atunci când prima fabrică de cărămidă a fost deschisă la Zalău. Având astfel peste 50 de ani de experiență în acest sector, ei reprezintă cel mai mare producător de blocuri ceramice cu capital românesc și liderul pieței de blocuri ceramice din Transilvania. În prezent, aceștia operează 3 mari capacități de producție situate în județul Sălaj, două de cărămidă și una de buiandrugi, furnizând produse inovatoare, obținute la costuri de producție competitive.

Colaborarea noastră cu Cemacon este una de lungă durată, timp în care am desfășurat proiecte diferite, în pas cu nevoile în creștere ale acestora. Managementul companiei a susținut permanent dezvoltarea organizației, dorind atingerea unei eficiențe ridicate în urmărirea costurilor și optimizarea proceselor companiei.

Proiectul de față a început în 2019, fiind activ încă în prezent și vizează extinderea sistemului ERP și adăugarea de noi funcțiuni în scopul creșterii digitalizării producției și a operațiunilor de mentenanță. Nevoia implementării noilor funcționalități a avut multiple cauze, printre care se numără: reducerea costurilor de producție și a timpilor morți generați de o mentenanță nemonitorizată, precum și incidentele neprevăzute și planificarea defectuoasă a reviziilor.

În scopul soluționării acestor probleme s-a optat pentru implementarea unui sistem de culegere a informațiilor importante în timp real în cadrul liniilor de producție și utilaje și prezentarea lor într-un format agregat printr-o tehnologie Power BI, pe baza definirii și urmăririi indicatorilor cheie de performanță (KPIs). Acest proiect a constituit o provocare inedită pentru Alfa Software, constituind prima implementare în zona de producție în cadrul căreia raportarea utilizatorilor este dublată de monitorizarea liniei de producție prin tehnologie Arduino. Aceștia reprezintă senzori care trimit impulsuri electrice stocate în baza de date, interpretate în interfață și analizate în Power BI.

Precum în cazul altor proiecte, acesta a fost desfășurat în stadii specifice, fluxul fiind foarte important pentru asigurarea succesului său: analiză, dezvoltare, testare, go-live, așezare și reglaj fin soluție. Desigur, pe parcursul acestuia s-au remarcat anumite nevoi diferite, acționându-se astfel pentru tranziția de la  optimizare la digitalizare. În plus, pe măsura evoluției sale, nivelul la care organizația și-a asumat soluția furnizată a fost în creștere: inițial șef mentenanță, ulterior director tehnic/producție și ajungând până la Directorul General al companiei.

În total, implementarea a durat 8 luni, proiectul fiind finanțat dintr-o sursă externă. În urma feedback-ului primit și a măsurării nivelului atingerii obiectivelor inițiale, Alfa Software a depășit așteptările clientului, încadrându-ne în același timp în termenele stabilite și în bugetul propus.

Ca rezultate imediate, a fost remarcată o scădere a timpilor de oprire a utilajelor, urmată de o diminuare a costurilor de producție încă din prima lună. În paralel, nivelul de competitivitate la nivel intern dintre oameni/schimburi a crescut semnificativ, personalul urmărind o completare și analiză cât mai eficientă a datelor și o obținere a unor timpi mai scăzuți față de colegii lor.

Colaborarea noastră cu Cemacon nu se oprește aici. Împreună cu aceștia urmărim în viitor asigurarea automatizării livrărilor și a transportului, precum și dezvoltarea unui portal de comunicare cu clienții acestora.